marți, 31 mai 2011

Influenta muzicii asupra tinerilor

Muzica este arta de a exprima sentimente şi idei cu ajutorul sunetelor, combinate într-o manieră specifică. In ceea ce ii priveste pe tinerii din ziua de astazi muzica, in viata lor are un rol foarte important. Aceasta poate avea influente atat pozitive cat si negative. Tinerii de astazi asculta muzica in permanenta: la scoala, acasa, oriunde datorita noilot tehnologii: telefonele mobile, castile, mp3 playere, CD playere etc. Dacă am întreba tinerii ce înţeleg ei prin muzică, probabil că vor veni cu definiţii care mai de care mai stupide sau mai sofisticate.

Indiferent de gen, muzica face parte din viaţa noastră şi fără ea totul ar fi simplu, anost şi plictisitor. O muzică bună te poate atrage într-un magazin de unde poate nu doreai să achiziţionezi ceva, muzica potrivită poate da savoare momentelor speciale din viaţa noastră, poate face doi oameni să se îndrăgostească, să se împace sau pur şi simplu te poate transforma dintr-o persoană apatică într-una plină de viaţă. Daca privim in jurul nostru vedem la tot pasul cum tinerii asculta muzica la casti, acestea fiind accesorii indispensabile pentru tineri.

Rock, house sau manele?

Există şi elevi care sunt fani ai unui anumit gen de muzică cum ar fi rock, house, latino, manele sau rap. Ei sunt aceia pe care îi recunoşti imediat după vestimentaţie, comportament sau după modul în care privesc viaţa. De exemplu, rock-ul, acel gen muzical în care instrumentele de bază sunt chitara, bas-ul şi tobele îi încânta pe o parte din tineri, fiind convinşi că este genul ce îi caracterizează. Deşi este considerat un gen bazat pe ritmuri violente şi ţipete, rockerii, recunoscuţi după hainele negre (de obicei din piele), păr lung şi multe, foarte multe accesorii negre, continuă să-şi susţină preferinţele în materie de muzică. În opoziţie cu rock-ul se află manelele, ce au devenit ascultate de îngrijorător de mulţi tineri. Spun îngrijorător, căci este din ce în ce mai mediatizat acest gen muzical, adeseori manelistii fiind puşi la TV în postura de «cavaleri ai luminii», faţă în faţă cu «forţele întunericului» - rockerii. Maneaua înseamnă cântec de dragoste de origine orientală, nu ceea ce, vrând-nevrând, auzim în fiecare zi pe stradă sau la vecinul de scară. Ce este cel mai grav, este ca tinerii manelisti vor creşte într-un mediu lipsit de valori. O altă preferinţă a tinerilor pare a fi muzică electronică. De la primele melodii disco, la zgomotoasă muzica house şi apoi sunetele blânde ale dream-ului, muzică electronică a devenit forma de cultură muzicală a mileniului III, ce a cunoscut o evoluţie rapidă în ultimii ani. Astăzi, muzica electronică îşi pierde din intensitate, creşte în dimensiune şi tot mai mulţi tineri preferă să o asculte. Poate un motiv ar fi faptul că DJ-ii din cluburi şi discoteci se întrec în remixuri ingenioase. Sau pur şi simplu pentru că e «la modă».

Muzica latino înseamnă pentru cei mai mulţi din puţinii tineri ascultători, muzică de dans. Pasiune, vibraţii, buna dispoziţie şi «zbor» pe ringul de dans, cam acestea ar fi cuvintele ce o caracterizează. Muzica latino este strict legată de stilul salsa, dansul specific latino care, dacă este realizat aşa cum trebuie, ajunge să fie de-a dreptul fascinant. Majoritatea tinerilor se limitează la ascultarea genului de muzică fără nici un mesaj. Întrebându-i pe oameni dacă ascultă muzică, am ajuns la concluzia că nu contează dacă eşti tânăr sau bătrân, copil sau adult, muzica, din cele mai vechi timpuri, exprimă sentimente, vindecă şi relaxeaza.

Fericirea, tristeţea, totul devine mai intens şi se transformă în pofta de artă interioară şi exterioară. Identificând ce gen ne caracterizează, oricine poate contribui la instalarea unei stări de bine cu ajutorul muzicii, mai ales când aceasta este aleasă după preferinţele proprii şi nu după «modă».

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu